Pholus – Rebelul beat şi viitorul nostru alături de centauri

*Accesează articolul original în limba engleză aici.

 

‘În sălbăticie se află consvervarea întregii lumi’

Thoreau

 

În primele două săptămâni din Iunie 1987, Bhagawan Shree Rajneesh, fără îndoială cel mai controversat învăţător spiritual al secolului 20, a ţinut o serie de discursuri numite “Rebelul”. Pe durata acestor două săptămâni, Osho (cu acest nume era cunoscut printre discipolii săi) a prezentat o viziune extraordinară, despre o nouă fiinţă umană, ce avea să locuiască pe această planetă în secolele următoare. Acest lucru nu înseamnă că Osho era privilegiat în accesarea acestor informaţii şi de faptul că nu pot fi accesate de restul umanităţii – mulţi dintre marii învăţători au vorbit despre acest subiect – dar ceea ce se evidenţiază în aceste învăţături este simţul pur al libertăţii şi puterii ce curgea prin cuvintele lui în timp ce descria potenţialul nostru în viitor. Numindu-ne ‘’Noul Rebel”, el  a subliniat foarte clar responsabilităţile noastre:

 

“Noul rebel nu se va conforma instituţiilor şi intereselor lor. El nu este absolut deloc interesat de propria respectabilitate, reputaţie, onoare, venerare; El nu are nevoie de nimic din aceste lucruri. Noul rebel nu are un Dumnezeu ipotetic. El are o fiinţă umană reală. Eforturile sale sunt de a clarifica, de a elibera de poveri inima umană, de a ridica conştiinţa umană către cele mai înalte vârfuri posibile.”

 

În primul meu articol din această serie despre Centauri şi despre conştiinţa noastră viitoare, am prezentat semnificaţia lui Chiron, primul şi cel mai cunoscut dintre aceste personaje legendare. În acest articol aş dori să prezint un alt centaur mai puţin cunoscut, Pholus, care înfăţişează arhetipul acestor transformări complexe prin care trece umanitatea în această perioadă. Mulţi oameni se pot întreba dacă aceste legende vechi Greceşti au vreo relevanţă sau semnificaţie în lumea noastră contemporană. La aceasta am să răspund că toate miturile ating o sursă sacră comună – câmpul conştiinţei colective care uneşte toate fiinţele umane într-o singură fiinţă, ca unul. Dacă putem descifra cu succes simbolismul din spatele unei figuri mistice, atunci vom valorifica profunzimea ascunsă din lumea arhetipurilor. Aceste legende vechi conţin povestea evoluţiei noastre viitoare în forma unor seminţe.

 

Să luăm cazul lui Pholus – El a fost unul dintre aşa numiţii centauri ,,buni’’ şi era păstrătorul vinului sacru a lui Dionysos. Fiind un “frate centaur” al lui Chiron, povestea lui are trăsături comune cu cea a lui Chiron – de exemplu, ambii au fost răniţi de o săgeată otrăvită. În legenda lui Pholus, într-o experienţă cu Hercule, pieptul lui care conţinea vinul sacru s-a deschis, iar puterea intoxicantă a acestui vin a atras pe toţi ceilalţi centauri, care din cauza aromei au înnebunit şi au fost ucişi de Hercule. După aceasta, Pholus a scăpat accidental una dintre săgeţile otrăvite ale lui Hercule pe propriul picior şi a murit. Ceea ce iese în evidență în această poveste ca simbolistică care se repetă, este vinul şi puterea lui intoxicantă, cât şi săgeata otrăvită. Vinul şi toxina au o legătură simbolică strânsă cu Pholus, din moment ce el a fost păstrătorul vinului zeilor şi a murit din cauza unei substanţe intoxicante.

 

Când îi permit intuiţiei mele să pătrundă în aceste mituri ale centaurilor, iată ce văd: Centaurul, aşa cum am expus în articolul despre Chiron, reprezintă omul viitorului – o integrare a spiritului sălbatic al Gaiei şi cea mai înaltă înţelepciune a omului. Ca păstrător al vinului, Pholus reprezintă mecanismul declanşator din sângele nostru, care odată activat produce reacţii în lanţ şi suntem inundaţi de conştiinţa superioară. Această conştiinţă superioară – reprezentată de mirosul intoxicant al vinului – omoară la propriu anumite aspecte ale naturii noastre inferioare. Această noţiune a animalelor înnebunite de demoni ne conectează şi cu binecunoscutul exorcism al demonului Legion făcut de Hristos în Noul Testament. Într-adevăr, conştiinţa superioară este sinonimă cu conştiinţa lui Hristos. Faptul că atât Chiron cât şi Pholus au fost răniţi accidental şi ucişi de săgeţile otrăvite îmbibate în sângele Hydrei, explică de asemenea multe. Sângele Hydrei este un simbol alchimic al celei mai înalte expresii a Divinului Feminin (cunoscut şi sub numele de “Shakti”), care ucide egoul uman şi dă naştere unei noi conştiinţe unificate.

 

Aceste poveşti despre centauri şi omologii lor astrologici, ascund, cred, nişte adevăruri foarte, foarte profunde despre viitorul nostru. Centaurul este un simbol perfect pentru uniunea omului şi a Divinului. Natura inferioară sălbatică dar purificată se străduieşte să ajungă sus pentru a întâlni curenţii Divini înfocaţi care se revarsă în jos. Echilibrul acestor două naturi – spiritul sălbatic, lipsit de griji, iubitor de libertate al Gaiei şi frumuseţea şi liniştea intoxicantă ale tărâmurilor superioare sunt ceea ce va da naştere “noului rebel’” – o fiinţă umană care este în acelaşi timp înrădăcinată în iubirea noastră faţă de pământ şi intoxicată de natura noastră superioară. Ori de câte ori aceste două forţe nu se întâlnesc în interiorul nostru, creăm un dezechilibru. Esenţele rafinate ale tărâmurilor spirituale trebuie aduse în lume, nu cultivate în afara ei. Noul rebel nu poate încerca să scape de societate. Trebuie să provocăm societatea înarmaţi cu extazul nostru! Dacă ne concentrăm prea mult asupra conştiinţei superioare şi încercăm să scăpăm de toxinele planurilor inferioare, nu putem interacţiona cu lumea, şi dacă nu putem fi oameni, atunci nu-i putem trezi pe ceilalţi oameni.

 

Lumea cum este la momentul actual este complet adormită. Ultimul lucru pe care îl doreşte sau pe care îl aşteaptă este rebelul. Când Pholus deschide pieptul Dionisyan, la acel moment am face bine să fim reali. În New Age sunt o mulţime de persoane care sunt pur şi simplu obsedate de sine, care se învârt în cerc şi nu ajung să se confrunte cu cele mai profunde temeri ale lor. Pholus dezlănţuie un vârtej, la fel ca toţi centaurii în felul lor, dar dintre toţi, Pholus are cheia energiilor celor mai scăpate de control. El ne provoacă să dăm drumul la încercarea de a controla natura noastră inferioară. El ne îndeamnă să folosim fervoarea rebeliunii naturii noastre inferioare pentru a provoca complacerea societăţii. Pholus contestă știinţa, contestă religia şi în special contestă educaţia. Aromele dezlănţuite ale vinului sacru dărâmă structurile şi sistemele noastre – ele ne forţează să râdem şi să dansăm sau să înnebunim în încercarea de a opune rezistenţă. Din aceste motive, Pholus este perceput de astrologi ca un agent care declanşează reacţii, ei citând multe exemple de la descoperirea sa începând cu 1992.

 

Cu toate acestea, centaurii sunt aliaţi cu planetele întunecate exterioare, şi în special cu Pluto, Neptun şi Uranus, ale căror orbite se intersectează. Chiron, ştim deja – ne îndeamnă să ne uităm la rănile noastre, iar Pholus – el este cel ascuns – este cel mai periculos dintre toţi. Când Pholus îşi deschide pieptul plin de vinuri, atunci o reacţie în lanţ va curpinde umanitatea şi nu ne va schimba din exterior, ci din interior – din interiorul nostru, al sângelui şi al genelor noastre. Feriţi-vă de Pholus şi de vinul intoxicaţiei Divine!

 

Tradus de Sarani Anișoara Cișmașu, 

@Hub Cheile Genelor în limba maternă