*Accesează articolul original în limba engleză aici.

de Richard Rudd

 

~ relaxarea sistemelor ~

 

A 60-a Cheie și Puterea Structurii 

Dacă cunoașteți sistemul Human Design, atunci știți că Poarta 60, împreună cu Poarta 3, formează canalul Mutației și că a 60-a, împreună cu polaritatea sa, Poarta 56, creează o temă de încarnare numită „Crucea Legilor”. În Cheile Genelor, Umbra 60 se numește Limitare, Darul este Realismul, iar Siddhi-ul (expresia sa transcendentă) se numește Dreptate. Aceștia sunt termeni masivi, cu semnificații și implicații profunde, pe care i-am explorat în această Cheie a Genelor. Pentru mine, fiecare Cheie este un proces prin care mă regăsesc trecând spontan pe măsură ce o contemplu, și aș dori să vă împărtășesc câteva dintre revelațiile mele referitoare la acest al 60-lea Dar și la aliații săi, al 3-lea Dar și al 56-lea Dar. 

 

Darul 60 este despre structură, iar Darul 3 este despre Inovație. În munca pe care o fac, structura supremă este limbajul însuși. Scânteia mutativă reală se află în secretul celui de-al 3-lea Dar, a cărui cea mai înaltă expresie este Inocența. Prin urmare, Cheia 60 reprezintă forma materială care găzduiește spiritul magic. Fără o structură puternică, spiritul nu poate face saltul într-o altă ființă pentru a o înflăcăra. Îmi amintesc o replică pe care Osho, cunoscutul guru al secolului trecut, obișnuia să o repete mereu și mereu ca o mantra: „Toate structurile au eșuat. Toate structurile au eșuat”. Acum înțeleg ce spunea el – că structura este temporară, dar spiritul este etern. Dacă întrupezi autentic acest adevăr, poți avea un sentiment enorm de libertate în viață. Frecvența joasă a Cheii 60 este frecvența Limitării. În momentul în care te împotmolești în structură, magia începe să se diminueze. Cu toate acestea, dacă te raportezi la structură mai lejer, atunci te vei putea juca cu ea ca un copil și magia va lua conducerea. 

 

Pentru orice persoană imersată într-un sistem de gândire – orice sistem – această idee este o erezie. Ceea ce sugerez este că nu cunoașterea este vreodată lucrul cel mai important. Este o fațadă, o distragere a atenției (a 56-a Umbră), ce vă permite să treceți peste o esență care este intangibilă. Interacțiunea dintre Cheia 3 și Cheia 60 este expresia magiei. Necunoscutul explodează în lume prin această fuziune – dar trebuie să găsești echilibrul potrivit. Prea multă structură și magia moare, prea puțină și nu poate prinde rădăcini. Secretul este să folosești o structură puternică, dar să o gestionezi lejer. Trebuie să lași ușa deschisă pentru ca spiritul mutativ să se poată juca. Acesta este modul în care se transferă magia – nu prin certitudinea intelectuală a cuiva, ci prin încântarea inimii. În orice caz, intelectul ar trebui să fie absolut nesigur și deschis! 

 

Prin tot acest proces, m-am simțit chemat să mă gândesc la Human Design. Acesta are un singur scop – să declanșeze un proces magic prin care cineva începe să trăiască ca el însuși. Graalul Designului Uman îl reprezintă Tipologia și Autoritatea. Ele reprezintă structura care poartă mutația. Și totuși, trebuie să existe un milion de alte modalități prin care cineva să fie el însuși, cu excepția cazului în care spunem că nimeni nu poate fi el însuși fără Human Design, ceea ce ar fi un lucru foarte limitativ și periculos de spus. A fi tu însuți este o vibrație și există multe moduri în care această vibrație poate fi transferată. Secvența Venus este un alt mod de a transfera aceeași vibrație mutativă și are un stil total diferit, chiar dacă este calculată din același algoritm structural. Echivalentul Tipologiei și Autorității în cadrul Secvenței Venus este aspectul Nucleu, afectuos cunoscută sub numele de „rana ta sacră”. Aceasta este derivată dintr-o singură poziție planetară – Martele inconștient. 

 

Marte ca rană

Marte este Zeul Războiului. El reprezintă copilul rănit, polul masculin imatur fără mamă. Prin interacțiunea dintre Marte și Venus se duc toate bătăliile noastre de dragoste și durere. În numerologia tradițională, Marte este reprezentat de cifra 9, iar Venus de cifra 6, inversul său. Când le adunăm, obținem 15, care se reduce din nou la 6. Venus câștigă întotdeauna bătălia, pentru că Venus reprezintă dragostea. Cu toate acestea, procesul separării de iubire a început prin arhetipul masculin, așa că asta învățăm să înțelegem în interiorul nostru. Dacă vă cunoașteți Designul Uman, dar nu sunteți familiarizați cu Secvența Venus, aruncați o privire la poziția lui Marte inconștient. Acesta este Graalul din cadrul Secvenței Venus. Totul poate fi redus la această singură poartă și la această singură linie. Unde se află rana ta? În funcție de frecvența care trece prin ea, ea va continua să vă provoace suferință sau va deveni cel mai înalt Dar al vostru. La nivelul Siddhi-ului, este singurul element din tine care poate declanșa în cele din urmă deplina ta realizare de Sine. 

 

Pentru mine este fascinant că am ajuns la rana mea și la Darul ei, urmându-mi tipologia și autoritatea din Human Design. Aceasta mi-a oferit curajul de a mă încrede în Darul Intuiției mele – cel de-al 57-lea Dar, care este Martele meu inconștient. Dar îmi este clar că funcționează și invers – dacă reflectezi și observi continuu această rană din interiorul tău, vei găsi automat drumul către Tipologia și Autoritatea ta, fără să fie nevoie să le cunoști sau să le înțelegi intelectual. Este aceeași mutație cu o structură diferită. Magia este de necontestat pentru oricine și-a deschis inima către Secvența Venus. Cu toate acestea, deoarece nucleul rănii se află atât de adânc în interiorul nostru, este nevoie de un proces destul de lung pentru ca magia să ajungă la el. Rănile noastre au multe straturi. 

 

Astfel, structura Secvenței Venus îți permite să urmezi și să eliberezi o serie de arhetipuri și porți diferite din cadrul designului tău, pe măsură ce permiți treptat rănii să se deșire. 

 

Libertatea Transparenței

Toate structurile și sistemele, prin natura lor, au o miză. Ele manipulează forma pentru a crea un anumit tip de schimbare. Secvența Venus are un singur scop – să facă oamenii mai umani. Acesta nu este un proces pe care îl puteți face din zona de confort a sufrageriei voastre, prin intermediul spațiului cibernetic. Va trebui să comunicați efectiv cu ființe umane. Rănirea noastră este, până la urmă, un proces emoțional. Omenirea trece în prezent printr-o mare tranziție genetică – ne pregătim pentru un nou tip de ființă umană. Precesiunea echinocțiilor se va muta în Cheile Genelor 55 și 59 în anul 2027. A 55-a Cheie este Darul Libertății, iar a 59-a este Darul Intimității. La nivelurile lor cele mai înalte, Siddhi-ul 59 reprezintă Transparența, iar Siddhi-ul 55 reprezintă din nou Libertatea. În cazul celui de-al 55-lea Dar, nota cheie nu se schimbă de la Dar la Siddhi – este singurul Dar în care se întâmplă acest lucru și aceasta are implicații destul de mari. 

 

Toate aceste stări de conștiință la care m-am referit ca fiind „siddhice” reprezintă de fapt conștiința noastră viitoare într-un alt vehicul, mai avansat. Din când în când, ceva ciudat apare în mod spontan și o ființă umană atinge una dintre aceste stări. Oamenii numesc acest lucru iluminare sau auto-realizare. Nu există niciun drum către această conștiință. Ea apare pur și simplu ca o mutație aparent aleatorie, motiv pentru care nu poate fi niciodată reprodusă. În viitorul vehicul sau structură genetică a umanității, aceste mutații superioare vor fi normale. Acesta este motivul pentru care nivelul Darului și nivelul Siddhic devin unul singur prin intermediul celui de-al 55-lea Dar. Libertatea se referă la eliberarea din capcana structurii. Cu alte cuvinte, energia magică mutativă sau conștiența nu va rămâne „blocată” sau limitată la structura care o găzduiește. Noi numim acest lucru conștiință spirituală. 

 

Scopul Secvenței Venus, ca și al Human Design, este de a crea ființe umane autentice, în pregătire pentru aceste schimbări viitoare. Secvența Venus se concentrează enorm pe Transparență ca fiind cel mai înalt obiectiv al său. Transparența poate fi atinsă doar prin intimitate emoțională. Spre deosebire de Human Design, nu poți face acest lucru de unul singur, ci trebuie să lucrezi prin intermediul relațiilor. Transparența înseamnă că nu mai ascundeți nimic de ceilalți sau de voi înșivă. Viitoarea conștiință va fi complet transparentă, deoarece conștiința trebuie să fie capabilă să se deplaseze prin spațiul însuși. Aceasta înseamnă că toate problemele, blocajele și rănile trebuie să fie pe deplin îmbrățișate și acceptate. Prin Secvența Venus, omul începe să se dezbrace de toate agendele ascunse. 

I se amintește continuu de rană ori de câte ori experimentează suferința. Cu alte cuvinte, odată ce procesul a început, nu-l mai poți opri, deoarece viața continuă să ți-l reamintească prin intermediul durerii emoționale.

 

Transparența vine în umanitate, fie că ne place sau nu. Dacă vreți să urmați programul evolutiv, va trebui să începeți în curând să vă dezbrăcați emoțional! Experiența mea personală cu privire la transparență este că te face să te simți mai liber decât orice altceva ai fi întâlnit vreodată. Pieptul meu este mai moale și mai deschis decât a fost vreodată. Aceasta este libertatea emoțională care vine din faptul că nu ai nimic de ascuns. Înseamnă că trebuie să fii absolut sincer cu tine însuți și cu ceilalți, iar când acest lucru se întâmplă, atât de multe bagaje cad din viața ta. Frecvența inferioară a celei de-a 55-a Umbre este prinderea în tiparele tale de victimă. Unde în viața ta te simți prins în capcană? Ce structură te limitează? Banii? Relațiile? Sănătatea? Secvența Venus se adresează întregii ființe, pentru că merge la rana de bază, iar adevărata frumusețe a ei este că totul se întâmplă ca prin magie. Nici măcar nu este structura cea care o face. Procesul se catalizează din transmiterea secvenței prin intermediul unei alte ființe umane cu inima deschisă. 

Tot ce trebuie să faci este să fii prezent/ă! 

 

Tradus de Liana Boian, 

Hub Cheile Genelor în limba maternă