Richard Rudd vorbește despre împuternicirea femininului ca mijloc de transformare globală. Indiferent de genul tău, acest mesaj este potent și plin de speranță pentru planeta noastră …
Transcris din acest video
Uneori, primim anumite vizite în lumea noastră interioară și recent am avut o astfel de vizită din partea unei prezențe feminine, care mi-a bântuit visele și meditațiile. Nu știam cine este, cu excepția faptului că mi-a lăsat numele ei, iar acest nume mi-a tot răsunat în cap – Jetsun Dolma.
Jetsun Dolma. Un cuvânt … un nume, a trebuit să-l caut. Știam că are ceva din rezonanța unui nume tibetan și se pare că Jetsun Dolma este marele Buddha feminin, marea femeie Tara. Este numită Tara în cultura tibetană. Tara vine în diferite forme, în diferite culori de fapt. Există Tara Albă – Tara Neagră – Tara Roșie – Tara Galbenă – Tara Curcubeu – Tara Verde – și toate sunt emanații ale energiei sale Bodhisattvice iluminate. Toate au scopuri și roluri diferite în lume. Este un tărâm cu adevărat fascinant, dar ce s-a deschis pentru mine este că acesta este fluxul care va mișca omenirea în următoarea sa fază – în epoca următoare – este fluxul Divinului Feminin.
Oamenii tot vorbesc despre acest Divin Feminin, dar ce este, de fapt? Ce înseamnă? Are ceva de-a face cu femeile? Cu siguranță, are de-a face cu femeile, dar are de-a face și cu bărbații. Divinul Feminin este înlăuntrul fiecăruia dintre noi, este în interiorul tuturor, este impregnat în fiecare nivel al creației. Are acest rol foarte specific de a transforma conștiința lumii ca întreg și, prin urmare, este ceva care trebuie cu adevărat luat în considerare în noul capitol al evoluției noastre, deoarece Divinul Feminin va înfăptui activitatea propriu-zisă . Este această Rază a Inteligenței Active care va crea de fapt o lume nouă. Și cum anume se întâmplă asta?
Prin energia Mamei. Singurul mod în care o întreagă specie se poate transforma este prin intermediul mamei. Energia Yang are rolul ei – Yang este foc, iar Yin este apă. Acestea sunt reprezentările simbolice specifice pentru Yin și Yang, sau altfel spus cer și pământ, dar de dragul discuției noastre mă voi referi la aceste energii prin foc și apă. Yin are această calitate de a se preda. Toate calitățile specifice apei – blândețe, răbdare, înțelepciune. Yang are calitatea acțiunii, a pasiunii, a rațiunii. Yin este intuiție, este mai misterioasă. Omenirea a creat o lume bazată pe Yang. Au existat cu siguranță și străfulgerări de Yin. Intuiția a dus la marile invenții care ne-au ajutat să mergem mai departe. În esență, am creat o lume bazată pe logică și rațiune, și asta este grozav. Lumea s-a îmbunătățit la mai multe niveluri, în special extern, dar în planul intern nu atât de mult.
Întrebările planului intern sunt: „Cum te simți în interiorul tău? Cum este lumea ta interioară, forma lumii tale interioare? Ești împlinit/ă? Ești fericit/ă? Ești autentic/ă?” Acestea sunt întrebări ale Yin-ului. Până când specia noastră nu își pune aceste întrebări la fel de serios ca orice altă întrebare, nu putem crea lumea la care visăm cu toții – o lume a păcii, în care oamenii sunt în pace unii cu alții și cu mediul în care trăiesc.
Yin, femininul, Tara, aduce această tranziție. Cu siguranță se va manifesta puternic prin femei, prin femei împuternicite, iar o femeie împuternicită este ceva extraordinar de privit. O femeie împuternicită poate nu este ceea ce mulți dintre noi am putea crede. S-ar putea să credeți că o femeie împuternicită se poate măsura cu orice bărbat, și e adevărat, dar nu în modul în care credeți. O femeie împuternicită nu este o femeie care încearcă să se comporte ca un bărbat, să ajungă ca un bărbat. Nu este vorba despre asta, deoarece calitățile femininului, ale energiei Yin, acea răbdare, blândețe, putere, constau în predare. Puterea se regăsește în calitatea intuiției, care străpunge prin toată logica și toate aspectele minții. Merge direct în miezul lucrurilor.
Femeile ne vor reconstrui lumea la multe niveluri și în mod special femeile care îndeplinesc și rolul de mamă, deoarece mama poate modela copilul încă din pântec. Când mama își revarsă iubirea și grija de cea mai bună calitate asupra fătului, și o lasă să curgă, sculptând astfel felul de a fi al acestui băiețel sau acestei fetițe, ceea ce rezultă mai apoi este o creatură de o integritate și o frumusețe nemaivăzute. Acesta este un mod prin care lumea poate fi transformată.
Altul este printr-un focus mai mare asupra Yin-ului, asupra calităților feminine. Am putea crede că aceste calități sunt mai slabe în comparație cu marea și spectaculoasa energie Yang, focul egotic care face ca lucrurile să se întâmple. Dar chiar așa e? De multe ori, de fapt, lucrurile într-adevăr sunt manifestate, dar sunt lucruri dizarmonice, așadar provoacă mai mult haos.
Yin poartă cu sine puterea delicateții. Puterea așteptării răbdătoare. Puterea clarității care vine în timp. Gândește-te la asta, dacă ești femeie sau bărbat, dacă simți că ai fost nedreptățit de cineva. Dacă simți că ai fost nedreptățit, arde-l cu puterea iertării tale, aceasta este răzbunarea ta. Nu te pripi legându-te de ei energetic – lasă-i să plece – iubește-i. Singurul mod în care poți fi liber de cineva care ți-a greșit în vreun fel este să-l iubești și să-l ierți. Când ierți, ceea ce faci este să-l arzi cu propria sa rușine, iar asta nu este un lucru negativ. Îl lași să simtă calitatea rușinii sale, pentru că rușinea vine din faptul că a făcut ceva greșit și e nevoie să se confrunte cu asta în interiorul său. Singurul mod în care o va face este dacă simte exemplul iertării tale, al iubirii tale. Acesta este un model de feminitate împuternicită, care poate exista atât într-un bărbat cât și într-o femeie. Nu este vorba despre gen, nu vă confundați cu genul, acesta este doar echipamentul. Aici vorbim despre esență.
Deci, luați în considerare aceste lucruri pe măsură ce avansăm în această epocă a femininului împuternicit, atât într-un bărbat cât și într-o femeie. Iar ca bărbați, treaba noastră este să oferim sprijin în acest demers. Să împuternicim acest lucru prin sprijinul nostru, prin iubirea noastră, prin grija noastră, prin faptul că suntem disponibili, prin faptul că suntem vulnerabili și puternici în același timp. Prin a fi un bărbat întreg. Acest lucru va permite prezența acestor femei împuternicite din întreaga lume, care sunt aici pentru a remodela civilizația. Vocile lor se aud din ce în ce mai mult și pe măsură ce sunt auzite, echilibrul își va face loc în cadrul societății și civilizației noastre. Cred că va fi o perioadă extrem de frumoasă și puternică.
Jetsun Dolma, îți urăm bun venit!
Tradus de Andrada Nistor,