*Accesează articolul original în limba engleză aici.
Parte din seria Poesis. Pentru o listă mai largă în limba engleză accesați aici.
de Richard Rudd
Trăim într-o lume a unghiurilor și a marginilor. Aceasta este realitatea modernă. Dar aș vrea să vă reamintesc de o altă lume – o lume mai sinceră, lumea din dedesubtul vieții noastre de zi cu zi, o lume a liniștii – o lume a curbelor.
Mă regăsesc tot mai mult în această lume a curbelor în această perioadă și presupun că este ceva absolut natural, ținând cont că în ultimii 10 ani am trăit și am jucat pe scena unei lumi a sistemelor și a marginilor, a rațiunii și a logicii, a structurii și a răspunsurilor. Aș împărtăși despre această lume nouă cu cei care ar putea asculta și cu cei care își pot deschide inimile suficient pentru a o conține. Căci mi-am dat seama de ceva de o importanță deosebită – extazul este o linie curbă.
Tot ce ține de limbajul nostru reflectă modul curb de viață pe care îl ducem. A trăi o viață curbă înseamnă a permite vieții să curgă fluid de-a lungul orelor, zilelor și anilor, înseamnă să lași totul să-ți alunece printre degete. Curba supremă este zâmbetul, și cu cât curgem mai lejer prin viață, cu atât zâmbetul strălucește mai profund în interiorul nostru.
Natura iubește curbele, dar mintea omului nu le poate suporta – sunt prea pline de incertitudine și, mai presus de toate, sunt prea simple. În lumea noastră modernă, curbele nu mai sunt viabile din punct de vedere economic – în arhitectură, de exemplu, costă prea mult timp și bani. Au dispărut arcadele grațioase, coloanele maiestuoase, curgerea fluidă a lucrului în piatră din marile catedrale ale Europei. Rare sunt marginile moi și simple din chirpici. Totul în ziua de azi este despre unghiuri, numere, blocuri și pătrate. Chiar și arcuirea formelor feminine a fost înlocuită cu cea unghiulară și dreaptă.
Totuși, când ne vom apropia de sfârșitul vieții noastre și vom începe să privim înapoi, ne vom putea măsura cu adevărat viața în termeni de unghiuri drepte și margini ascuțite? Ne va păsa de ceea ce am realizat? Nu cred. Singura măsură adevărată a vieții este cât de mult extaz și uimire am simțit pe parcursul călătoriei noastre pe Pământ și cât de profund am iubit și am fost iubiți.
Aceasta este adevărata artă a vieții – din păcate atât de pierdută în această epocă a realizărilor. Țelurile sunt bune, dar doar sub formă de puncte vector care sărută arcurile vieților noastre. Este o păcăleală grozavă care a fost lansată în lume – și anume, că cele mai înalte stări de conștiință sunt de neatins pentru noi. Acest lucru este absolut greșit; singura noastră provocare reală este renunțarea la gândul că trebuie să muncim pentru a le merita.
Extazul este atât de ușor… Trebuie doar să te oprești din ceea ce faci pentru o clipă. Este acolo, pur și simplu… Lumea extatică nu poate fi obținută prin efort, ea nu poate fi decât permisă să existe, ceea ce înseamnă că noi trebuie să ne înmuiem privirea, atingerea, vocea și mintea. Singurul lucru care contează este să ne dăm drumul. Dacă nu te afli deja în acest proces de predare, atunci îți lipsește esențialul în viață, și probabil ești pe urmele neesențialului. Nu poți avea niciodată acea linie dreaptă pe care o cauți. Nu vei găsi niciodată acel răspuns sau acea certitudine pentru că viața însăși este construită din incertitudine.
Într-o zi, Heisenberg i-a spus lui Einstein că Dumnezeu trebuie pur și simplu să aibă mai multe informații decât noi. Îmi place acest schimb de replici. Nici măcar Einstein, iubitor de curbe, nu putea accepta asta cu totul. Iar Heisenberg avea dreptate – viața este un mister menit să fie trăit, nu o ghicitoare de rezolvat.
A trăi o viață curbată înseamnă a deveni mai blând și mai maleabil în fiecare zi din viaţa ta. Presupune să cultivi marile forțe yin ale universului. În centrul acestui yin, toate marginile încep să-și piardă colțurile pe măsură ce conștiința se șlefuiește pe sine însăși. Granițele se dizolvă, momentele curg dintr-unul în altul, toate anotimpurile se contopesc, iar cuvintele devin ca muzica.
Ca și în viața și munca mea, visurile încep să capete o viață proprie, iar mișcările personale și subiective ajung în spațiul impersonalului. Nimic din ceea ce spui sau faci trebuie să aibă vreun sens. Niciun eveniment nu necesită ca tu să-l înțelegi, nicio relație nu trebuie schimbată, nicio suferință nu trebuie înlăturată. Esențialul presupune ca noi să ne mișcăm spre interior – în focurile facerii și desfacerii, în interiorul rănilor, în necunoscut. Nu există nimic mai puternic în acest univers decât o curbă. Și totuși o curbă este, de asemenea, și cea mai moale formă din univers. Dacă ataci viața, ea va riposta și va câștiga întotdeauna pentru că până la urmă îți va fura fericirea. Dar dacă o lași să te cucerească, dacă permiți suferinței tale să taie adânc în tine, mai devreme sau mai târziu se va dizolva. Nu-i dai de ales. Dar cât de puțini înțeleg acest firesc al lucrurilor…
Nu poți învăța cum să trăiești o viață curbată. Nu există niciun sistem sau secvență care să poată fi urmat în acest sens. Este ceva care se trezește în tine. În trecut, am vorbit mult despre trezirea centrului plexului solar. Dacă vei călători adânc în interiorul corpului, vei vedea că este alcătuit din nimic altceva decât curbe și arce de cerc care se intersectează și curg unele dintr-altele. Toate curbele duc într-un singur loc – abdomenul. Abdomenul este alcătuită din trei boluri sau diafragme, iar pe măsură ce conștiința explorează aceste niveluri în profunzime prin intermediul respirației, spiritului viu al conștiinței superioare i se permite să se trezească.
Există hărți. Hărți au existat dintotdeauna. Sunt unul dintre cei mai mari iubitori și cititori ai hărților. Dar mai este și teritoriul. Dacă nu-ți iei ochii de la hartă, vei rata adevărata esență. Adevărata temă centrală a întregii mele lucrări cu Cheile Genelor este transformarea conștiinței umane în zona plexului solar. Nu există răspunsuri reale în această carte, motiv pentru care o iubesc și pentru care mulți nu o înțeleg. Sunt doar descrieri ale stărilor umane de conștiință. Dar aceste stări sunt reale. Dacă citesti orice aspect al oricărei Chei Genetice, te vei regăsi cu siguranță în ceva de acolo. Dar cele mai înalte stări, acele câmpuri de frecvență după care tânjim atât de mult – nu vor ceda niciodată în fața eforturilor noastre. Dacă nu vom învăța să ne petrecem orele din viață într-un mod tot mai maleabil, nu vom pătrunde niciodată în acele teritorii, ci vom rămâne doar niște privitori cu fața de piatră și nimic mai mult.
Extazul este o linie curbă. Acesta este mesajul meu principal. Privește în jur și vezi câte curbe poți vedea. Vei observa imediat un fenomen ciudat – în momentul în care găsești o curbă, te va conduce într-alta. Procesul nu se termină niciodată. Aceasta este o reprezentare a conștiinței de la nivelul plexului solar – face legătura între fiecare moment, făcându-ne viața un arc lung și frumos care se naște din vid și se întoarce înapoi în vid. Dar pentru aceasta grăbește-te încet – dacă nu-ți permiți să realizezi marele secret mistic, vei rata atâta distracție în viață.
În societatea îngrijorată și grăbită din ziua de azi, acest adevăr este necesar mai mult decât oricare alt lucru – amintirea esențialului – să ai încredere în curburile vieții tale, să te bucuri de momentele în care se intersectează cu parabola altora și să te oprești din când în când să te odihnești la umbra unui copac, bucurându-te de parfumul propriei tale ființe.
Pentru a explora mai multe curbe, citește frumoasa carte a lui Richard Rudd „Arta contemplării” – disponibilă pe www.amazon.com.
Tradus de Andrada Nistor,