Andrada Nistor – Traducere
Mă bucur să fac parte din echipa de traduceri a materialelor originale Cheile Genelor din limba engleză în limba maternă. Am deprins skill-urile necesare pentru acest demers urmându-mi intuiţia de-a lungul vieţii, care m-a purtat în diverse contexte în care să învăţ limba engleză la nivel avansat, să gândesc în limba engleză, să efectuez corectură pe text și să transmit întocmai mesajul autorului.
Când am început să intru în contact cu materialele transmise de Richard Rudd m-am bucurat nespus pentru că există acest om care reușește să redea prin comunicarea verbală ceea ce eu simt în interiorul meu. Așa că potrivirea dintre noi a fost deplină.
Următorul pas a fost dorinţa de a ajuta ca aceste materiale să ajungă și la românii care nu sunt familiari cu limba engleză, dar rezonează cu această transmisiune. În plus, sunt pasionată de fotografie și de arta grafică, așa că susțin calea traducerilor prin imagini vii purtătoare de esență și care sunt un bun suport pentru contemplare. Susținută fiind de toate aceste daruri și de geometria lăuntrică care mă animă, m-am pus în serviciu în cadrul Centrului HarRa, începând din 2020.
Vă doresc o contemplare nemărginită a materialelor transmise.
Flavia Isabela Cioceanu – Traducere și rafinare
Fac parte cu mare drag si bucurie din echipa de traduceri Cheile Genelor România, după o istorie de educație care m-a adus în mod natural către asta. Am fost mereu îndrăgostită de limba engleză, mereu la clase de bilingv in școală și liceu, apoi am urmat facultatea de limbi străine, secția Studii Americane – Hindi si apoi am urmat un masterat de Teoria si Practica Editării de Carte la Universitatea din București.
O fire creativă, dinamică și veșnic îndrăgostită de oameni, la acel moment nu am ales să merg către meseria de traducător, folosind abilitățile de limba engleză în rol de profesor.
Acum regăsesc cu o imensă bucurie și iubire munca de traducere prin intermediul materialelor publicate de Richard Rudd și mă reindragostesc de magia limbii engleze și alchimia care se produce când o transpunem în profunda și magnifica limbă română.
Liana Boian – Coordonare
Mi-au plăcut dintotdeauna metaforele și poezia, le percepeam ca niște porți secrete pentru a explora misterul. Când m-au întâlnit Cheile Genelor m-a fascinat modul în care Richard Rudd a găsit un magic echilibru între abstract și logic pentru a descrie aceste arhetipuri.
Pe lângă călătoria interioară catalizată de transmisiunea Cheile Genelor, m-am simțit chemată să pun în grai românesc ce citeam, urmăream sau auzeam. Și treptat, în cadrul Centrului HarRa ne-am adunat câțiva pasionați, pentru a traduce din materialele gratuite (ceva mai concret ne-am organizat prin toamna lui 2020).
În prezent, pe lângă traducere și editare texte, mi-am asumat rolul de coordonator al echipei de traducere. Mă bucură tare că ni se alătură în acest demers ființe pasionate, cu o inimă mare și deschisă, pe lângă alte multe calități, și profund conectate cu Cheile Genelor. De-abia aștept să-i cunoașteți, ca oameni și prin rodul frumos al traducerilor lor.
Maria Carmen Scorțanu – Traducere
Cel mai bine m-aș putea descrie ca fiind un copil al vieții, al măreției ei prin experiența aceasta de “boț de humă”. Iubesc natura în toate formele de manifestare, iar pădurea și mirosul de pământ umed este seva care mă conectează la toate simțirile ființei mele, de la fermitatea unei rădăcini puternice, la iubirea cea hrănitoarea pe care doar o mamă știe a o dărui și până la dansul întregirii cosmice și multidimensional în care Terra își unduiește grațios revoluția.
Explorarea mea ca un huma(n) ce sunt a început acum aproximativ trei decenii, timp în care viața a adus și a presărat peste mine și în mine multe experiențe însorite, precum și provocări emoționale și căutări de sine din ce în ce mai profunde. Fiind un suflu de viață curios, am explorat și am înțeles într-un final cât de multă înțelepciune și forță vitală are corpul nostru când este ascultat, onorat cu blândețe și acceptare. Am fost mereu ghidată de viață să experimentez căi de a mă cunoaște și de a-mi cunoaște corpul si ființa, prin tehnici de Yoga, dansuri, dans quantic, respirație conștientă, tehnici taoiste, tehnici energetice, reflexoterapie, craniosacral, tehnici de eliberare emoțională, precum și importantă alimentației și al unui ritm de viață cât mai aliniat la ciclicitatea vietii.
După toate câte am experimentat, în 2018 a intrat în viața mea această minunată transmisie a Cheilor Genelor. De atunci conexiunea cu această transmisie a început să își facă din ce în mai puternic curs în ființa mea. Mă bucur să fiu parte din această echipă minunată, pentru a aduce în graiul plaiului mioritic darul și magia acestei transmisii.